Dupa ce reuseste o escrocherie de proportii, deposedandu-l pe mafiotul Ferguson de suma de 900.000 de lire sterline prin vanzarea unui tablou fals ce reprezinta un autoportret al lui Rembrant, excentrica si frumoasa cleptomana Rose devine tinta asasinului de elita Victor Maynard, un barbat taciturn si singuratic, care provine dintr-o familie cu traditie in domeniul crimelor la comanda si care ar face orice pentru a fi pe placul mamei sale Louisa. Desi renumit pentru eficienta cu care isi indeplineste misiunile, Victor Maynard cade prada farmecului lui Rose si, nu numai ca ii cruta acesteia viata, dar se transforma si in protectorul ei si al unui tanar neajutorat pe nume Tony, care a asistat in mod accidental la asasinarea unei garzi de corp a lui Ferguson si acum se afla in pericol. Furios ca Rose l-a inselat in afaceri si a scapat nepedepsita, iar cel mai bun asasin profesionist din lume nu mai este in slujba lui, mafiotul Ferguson il trimite pe sadicul Dixon sa ii anihileze pe cei doi tradatori si sa duca la capat sarcina pe care Victor Maynard a abandonat-o.